Descoperind..

Nu stiu daca ma pot numi in adevaratul sens o „călătoare”, dar mereu mi-a placut sa calatoresc. Cred ca imi place mai mult sa descopar locuri nu atat de populate si mediatizate si de obicei ma bucur de ceea ce vad oriunde ma duc, fie ca e la sute de km departare sau ca e locul unde am copilarit, care de fiecare data pare mai frumos si mai sincer. Un lucru e sigur, fiecare loc are o poveste si in fiecare ma regasesc de fiecare data.

Sunt cateodata mult prea egoista cand asociez locurile cu oamenii, nu oamenii cu locuri, cum ar fi normal. Fiecare minut pe care il petrec singura undeva ma duce cu gandul la cineva, la o persoana, la un moment cu o persoana ceea ce justifica oarecum genul asta de egoism. Cateodata e mult mai simplu si mai intens sentimentul pe care il regasesti cand revi intr-un loc plin de amintiri decat cand vorbesti din nou cu persoana care a contribuit. Oamenii se schimba, tu te schimbi, dar locurile raman la fel. Daca ar fi sa fiu multumita de un lucru la mine e ca intotdeauna am incercat sa ies din zona mea de confort, sa vad dincolo de zidurile pe care mi le-am creeat nesiguranta de-a lungul timpului. M-am impacat cu trecutul si am ramas neschimbata in raport cu el, dar am invatat sa ma bucur mai mult in viitor si am privit totul cu mult entuziasm. Sunt norocoasa ca am ocazia sa cunosc oameni, multi oameni, oameni diferiti si sa invat de la ei. Daca ar fi sa fac o analiza scurta, cred ca asta am invatat de la natura; ca trebuie sa acorzi sanse egale. Trebuie sa cunosti binele si raul si sa ramai neschimbat.

Cel mai nedrept lucru pe care il poti face unei persoane e sa ii recomanzi un loc unde sa mearga. Suntem atat de diferiti incat sansele sa ne gasim pe noi in aceleasi imprejurari sunt minime. 

Despre cum ar trebui sa ne bucuram de fiecare moment au vorbit altii inaintea mea si au facut-o foarte bine. 

Pozele sunt facute cu ceva timp in urma, la malul Dunarii. Nu stiam unde o sa ajung, dar am ajuns exact unde trebuia

.